Noaptea imi sopteste

"E intuneric si e liniste, asta-seara, ca intotdeauna. Stand pe podeaua rece de marmura, intinsa, privesc intr-o parte si incerc sa disting forme si culori in negura. Nimic. In mijloc, parca plutind intr-o alta lume, o lumanare arde. Eu astept acum, ca si in fiecare seara. Astept ? Nici eu nu stiu sigur ce. Tot ce stiu este ca asa mi-ai spus, sa te astept pe tine. Si eu te-am ascultat.
E frig in camera. Lumanarea abia mai palpaie, iar caldura ei nu ajunge pana la mine. Stau intinsa pe marmura rece ca gheata si privesc flacara, in timp ce vantul adie. Gemul spart, perdelele rupte si adie in bataia vantului, suierul noptii, toate imi sunt prea cunoscute. Ascult si inteleg ce imi spune lumea. Sunetul noptii e al meu, doar al meu, doar pentru mine. Eu il ascult si il inteleg.

Noaptea imi sopteste ca tu nu te mai intorci. Dar eu astept, pentru ca vreau sa vii. Stiu ca o sa vii. Doar ma amagesc...
E tare liniste aici. Camera goala e plina de praf, iar pe podea, curate sunt doar doua locuri - unde stau eu si unde palpaie lumanarea. S-a asezat praful pe mine de cat am asteptat, dar nu ma ridic de aici pana ce nu vii. Sunt hotarata.
Vantul bate din ce in ce mai mult afara. E frig asta-seara, ca in fiecare seara. Bate vantul prin sufletul meu si suiera, de gol ce e. Lumanarea abia mai palpaie si da sa se stinga incet, lumina fada se stinge si ea.
E intuneric si liniste intotdeauna, flacara ce odata palpaia si aducea caldura se stinse, iar eu inchid ochii - ma sting si eu."