joi, 14 iunie 2012

Copilul care intinde mana dupa rochia mamei


Ce este viata daca nu umbra unui vis care fuge? Incercam continuu sa urmarim idealul, insa el continua sa scape, sa se scurga precum nisipul intr-o clepsidra.
Adesea privim viata ca fiind un sir de evenimente, unele chiar fara sens, insa in acele momente de completa luciditate, realizam ca, de fapt, fiecare traieste clipa cu gandul la aspiratia sa, la telul sau, la un vis. Dar visul nu sta pe loc, asteptandu-ne. In fiecare moment ce trece, el se distanteaza din ce in ce mai mult, facand atingerea lui imposibila. De aceea oamenii, trecuti deja prin milenii de istorie si invatati cu natura jucausa a visului, stiu ca nu vor ajunge niciodata la el, dar continua sa alerge, in speranta ca ii va prinde din urma macar umbra.
Cum putem privi viata daca nu ca un sir de lungi incercari, unele reusite, altele esuari crunte, descurajatoare ? Aceasta este natura omului, cade, iar apoi mereu se ridica si continua sa isi urmeze inima, sa alerge dupa propriu-I vis. Stie ca s-ar putea sa I se scurga timpul inainte de a-l ajunge, dar daca macar pentru o secunda, pentru o clipa poate sa ii atinga chiar si umbra, atunci el va cunoaste fericirea cea inaltatoare si absoluta. Caci omul este creatura rationala si, totusi, lipsita de simtul ratiunii, multumindu-se nu cu implinirea de lunga durata, ci cu acele momente care dau sens vietii.
Ce este viata daca nu umbra unui vis care fuge ? Incercam mereu sa il ajungem din urma, ca niste copii care nu inceteaza sa isi urmeze mama. Intindem mana si ii cuprindem rochia, umbra pe care o lasa in urma pentru a ne ghida, si stim ca odata ce ajungem la ea, suntem in siguranta, suntem fericiti. Caci acest sir de lucruri neinsemnate, fara sens, marunte, acestea sunt cele care ne aduc adevarata implinire. Aceasta este viata.