Am mintea goala momentan si incerc sa rad cand, in realitate, nu imi doresc decat sa fug si sa strig, sa tip. Nu vreau sa plang, nu am niciun motiv sa fac asta, dar pur si simplu sunt tulburata. Ceea ce s-a intamplat a fost poate o pura coincidenta, dar eu tin sa cred ca a fost, de fapt, mana destinului.
Nu stiu de ce, dar niciodata nu a tinut vreodata cu mine, din tot ce imi amintesc eu, nu mi-a fost dat noroc, nu prieteni multi, nu calitati deosebite. Din cate stiu eu, sunt o persoana destul de insuportabila, dar persoanele care imi sunt aproape (desi putine) reusesc sa imi faca fata (asta pentru ca sunt numai fete, niciun baiat nu m-ar suporta). Ceea ce mi-a dat mana destinului este inteligenta si aceste persoane minunate. Atat.
Si totusi, azi mi-a aratat ca se poate si mai rau decat credeam eu.
Astazi, am vrut sa fug, si sa strig, sa tip. Dar nu am facut-o, pentru ca nu puteam. Eram in public. Nu am vrut sa plang, dar as face-o acum. Nu pentru ceea ce s-a intamplat, ci pentru ce nu s-a intamplat pana acum. Nu am realizat adevarul.
O sa incetez sa ma mai smiorcai si sa neg ceea ce este adevarat, sa ma entuziasmez degeaba si sa sper ca nu a fost un vis si, in acelasi timp, sa cred ca daca a fost real, cel mai bine ar fi sa fie un cosmar. Vreau sa nu fi visat si sa fi visat in acelasi timp.
O sa renunt la disperarea mea si la dorinta mea obsesiva. Am observat ca mi se intampla de multe ori sa vreau ceva ce nu pot avea si pentru ca nu a fost al meu, sa incerc sa il fac sa ii para rau. Nu o sa mai fac asta.
De azi inainte, sunt libera ! Libera !
Libera !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Cititorii au incercat sa ma omoare azi :