Metsuki este o piatra...si ma mandresc cu ea

Totul incepe cu inceputul si pentru ca eu vreau ca asta sa fie inceputul spun ca aici incep.
Trebuie sa scriu in decurs de o ora ceea ce simt eu in legatura cu ea. Ceva mai dificil de atat nu se poate, pentru ca pot spune cu sinceritate ca nu am timp. Sunt atat de mult lucruri de spun – si vorbesac foarte serios ^^ - incat nu stiu ce sa ma fac.
Si iata-ma aici balmajind fel si fel de tampenii despre ea in timp ce minutele se scurg.

Numele ei de pamantean este varamea, dar mie nu imi place sa o numesc asa pentru ca nu se potriveste deloc cu ceea ce este ea cu adevarat. Cred ca numele pe care si l-a dat ea insasi este cel mai potrivit pentru sufletul ei.

Metsuki
Ochiul Lunii
Pentru ca ea vede totul, ca un ochi magic ce ma urmareste tot timpul.
Pentru ca ea este mereu acolo, la fel cum luna ma vegheaza mereu.
Pentru ca este Metsuki si nimeni altcineva.

Trebuie sa ma rezum la ceva scurt si sa spun tot ce stiu despre ea. Din nou,a r fi foarte multe de spus si foarte putin timp, dar – si cred ca am dreptate – e mai bine sa incep cu inceputul.
Nu exista un inceput anume, nu stiu cand ne-am cunoscut, a fost undeva in trecut, pe parcursul vietii. Nu imi amintesc ceea ce am simtit atunci si nici nu imi pasa. Eram un copil. Era un copil. Iar trecutul prea indepartat se frange. Eu vreau amintirile mele sa imi fie aproape.
Metsuki
Uneori plange si este foarte naiva, ma amuza copilaria cu care trateaza lucrurile. Imi spune ca nu ii vine sa creada ca are 16 ani, dar eu am vazut-o crescand in fata ochilor mei si am plans pentru ca ea se inalta, iar eu ramaneam mica, undeva, in trecutul ei indepartat.
Nu am vrut sa devin o amintire. Acesta este adevarul. Mi-a fost frica, m-am temut mult timp ca cinev o sa mi-o fure. Ximena. Lora. Aiko. Lucia. Oricine.
Am plans. In secret, fara ca nimeni sa nu afle, am plans pentru ca ma temeam. Inca de cand ma cunosteam pe mine, am cunoscut-o si pe ea si mi-a fost greu sa cred ca cineva o poate lua de langa mine. Chiar si acum, amintindu-mi, ma cuprind fiorii si ma rog – fie, la Sfanta Macaroana – ca nu cumva sa se intample asa ceva.
Metsuki este o piatra pretioasa nesflefuita. Naiva si increzatoare (astea nu erau acelasi lucru ?), numeste prieten pe toate persoanele care ii apar in cale si sufera si plange pentru ele. Iar eu, ascultandu-i suspinele prin telefon, incerc sa o incurajez si sa imi stapanesc gelozia.
Hey ! A fost prietena mea cea mai buna la inceput, si atunci, de ce incercati toti sa mi-o luati ? Ba ca e a mea, ba e a mea, nu pricep ce are toata lumea cu ea. Mda. Pietrele stralucesc, nu ai ce sa le faci. Si Luna straluceste. Probabil de aia vin toti la ea, sunt ca ciorile dupa shinny things.
Eu nu sunt o cioara. Poate un vultur. Un fluture.
Iar Metsuki este o piatra. Sau poate un Ochi. Sau o Luna.
Metsuki este Metsuki.
Din nou nu mai stiu ce sa spun. Sunt in pana de idei. Heh ! Poate ca trebuie sa imi iau o asistenta. Metsuki este cea mai potrivita. Are destul timp liber.... sau nu.