Ale cui lacrimi

"Un fluture negru ca smoala se ridica de pe suprafata lucie, subtire a ferestrei, zburand prin intuneric. In urma lui, lasa cateva picaturi de ploaie, ce se scurg si cad, disparand in noapte. Lacrimile lui ? Sau poate lacrimile cerului.
Cineva plange. Nu stiu sigur cine.
Ma plivesc in oglinda si imaginea mea rasfranta de sticla mata si stralucitoare pare diferita de ceea ce simt eu pe dinauntru. Unde sunt bucatile rupte din mine care cad ? Unde sunt ochii mei negri si goi, privind undeva departe, unde numai visele si gandurile mele pot ajunge ? Imaginea mea avea ochii rosii, obrajii imbujorati, iar gura micuta infatisa un zambet trist, fals, cuprins de gelozie si furie. Si totusi, oglinda nu arata un chip urat.
Ciudat. Pentru ca eu ma simteam urata pe dinauntru. Simteam cum un monstru statea sa rabufneasca si ar fi sfasiat pe oricine i-ar fi aparut in cale, doar pentru ca ura si suferinta si furia sa iasa la suprafata, apoi sa dispara.

Dar de ce simteam aceasta ura si furie ? Demult, obisnuia sa fie dragoste. Poate cerul a plans peste mine si a sters toate acele momente de euforie, fericire, toate zambetele, privirile ascunse, tot ceea ce odata ma faceau sa fiu eu.
Fluturele nu s-a mai intors. Oare de ce ? Nu a venit inapoi sa isi ia lacrimile.
Erau ale lui lacrimile ? Sau poate ale cerului. Poate ale mele... Ale cui lacrimi sa fie ?"

Forget him

Forget his name,

Forget his face,

Forget his kiss,

His warm embrace,

Forget the love that you once knew,

Remember he has someone new,

Forget him when they played your song,

Remember when you cried all night long,

Forget how close you once were,

Remember he has chosen her,

Forget how you memorized his walk,

Forget the way he used to talk,

Forget the things he used to say,

Remember he has gone away,

Forget his laugh,

Forget his grin,

Forget the dimples on his chin,

Forget the way he held you tight,

Remember he's with her tonight,

Forget the time that went so fast,

Forget the love that moved, it's past,

Forget he said he'd leave you never,

Remember he is gone forever.

Parti frumoase si parti urate - sunt peste tot

"E ciudat cum se intampla lucrurile. Oamenii au impresia mereu si mereu ca viata e eterna si amana momentele importante, spunand ca mai au timp. Dar daca nu ?
Alegerile le intalnim peste tot. Atunci cand avem de ales intre doua obiecte, doua apartamente, doua animale de casa, poate doua rochii, totdeauna este usor. Poti sa te duci acasa si sa te gandesti o zi, poate inca una. Ele vor ramane acolo. Cu oamenii e mai greu.
Ce se intampla cand ai de ales intre doua persoane ? Alegerea pare la fel de dificila, care e diferenta ? Sunt tot doua lucruri, tot aceleasi momente de gandire, nehotararea, decizia, eventualul regret ? Totul pare la fel. Problema cu oamenii este ca ei nu stau pe loc, niciodata nu raman incremeniti in Timp, ei continua sa se miste. E ca si cum ai sta pe un peron si ar trebui sa alegi intre doua trenuri. Poti sa te urci intr-unul din ele, dar daca nu decizi la timp, pleaca amandoua fara tine.

La fel este si cu Timpul. Timpul nu trebuie irosit, trebuie sa profiti de el. Intr-adevar, exista si momente prielnice, dar pe langa momente, mai exista si ocazii. Nu da cu piciorul la una gandindu-te ca o sa fie o alta. Nu o sa fie la fel ca aceasta, la fel cum o sa vina alt tren, dar poate sa nu fie cel care iti trebuie.
Asa ca fa tot ce nu ai putut sa faci pana acum ! Daca ai de spus ceva unei persoane, ia telefonul si suna. Daca vrei sa vezi pe cineva, ia un taxi - costa, dar merita in cele din urma. Daca ti-ai dat seama ca ai facut o greseala, cere-ti scuze. Daca este ceva ce iti doresti sa faci si nu ai curajul, du-te la oglinda, priveste-te si spune-ti ca nimic nu poate fi mai ingrozitor decat sa nu mai ai sansa sa faci ceea ce iti doreai. Caci maine s-ar putea sa te loveasca o masina sau sa te trasneasca fulgerul sau sa faci stop cardiac sau sa cazi in Dunare sau sa mori... Si iti va parea rau.
Nu ezita ! Partea frumoasa a vietii consta in sanse ! Profita de sansele care iti sunt date, indiferent daca te temi sau nu, fa ce trebuie sa faci ! Ocaziile sunt importante, dar pot sa fie si unice.
Iar atunci cand pierzi trenul pentru ca ti-a fost prea greu sa faci ce trebuia, se poate ca altul sa nu mai vina - asta este partea cea urata a vietii."

Ca un fluture

"Am avut un vis odata. A fost adevarat, atat de apropiat de realitate. Inca nu stiu, dar am vazut o lumina alba si puternica, asemanatoare cu un soare mare, rotund si stralucitor. Pentru o clipa, am crezut ca razele lui puternica mi-au inclestat corpul si m-au legat de o lespede de marmura, caci o simteam rece la spate. Nu stiu cat am zacut acolo, icnepusem sa nu imi mai simt trupul, dar in scurt timp soarele alb s-a transformat intr-o minge mare de foc. Incepusem sa ma incalzesc, caldura ma cuprindea usor, iar lespedea a disparut.
M-am ridicat incet in piciodare si am privit in jur. Holdele aurii si intinse ale lanului de grau cuprindeau intregul privirilor mele. Oriunde m-as fi uitat, linia stralucitoare a orizontului marginea cerul albastru ca un lac adanc si singur. Un ciripit de pasare a inceput sa rasune, dar nu se risipea in departare, ci se intorcea, de aprca ar fi cantat intr-o camera goala. Am incercat sa gasesc in orice parte un capat, am fugit, gafaind. Era cald, iar eu eram obosita, dar si speriata. Aerul parea din ce in ce mai greu de repirat, parca as fi fost intr-un borcan de sticla transparenta care ma tinea captiva ca pe un fluture.
Ma zbateam, incercand sa gasesc o cale de iesire. M-am oprit brusc, iar inima a icneput sa imi bata foarte repede si tare. Un tipat ascutit a spart linistea. In fata mea a aparut o creatura mica si verde, hidoasa, asemanatoare cu o pasare, dar cu un singur ochi, fara cioc, iar printre dintii ascutiti se zarea o limba albastra.
- Ia-ma acasa ! striga ea, iar vocea semana cu cea a pasarii care cantase mai devreme.
Am tipat din nou, pe masura ce creatura se apropia de mine, apoi am incercat sa fug, dar pamantul s-a crestat sub picioarele mele si am cazut intr-o prapastie ce imi parea fara fund. M-am trezit intr-un tipat, dar nu al meu, ci al femeii din filmul horror de la televizor."

In cele din urma

"Adevarul.
Astazi, simt ca trebuie sa il spun. Pana acum, in toate posturile mele, am aratat cititorilor, care nu stiu daca exista sau nu, cate o particica din ceea ce simteam eu si incercam sa ii fac sa simta si ei acelasi lucru. Nu am cautat mila sau compasiune, pur si simplu intelegere. M-am simtit bine scriind.
Adevarul este ca niciodata nu am spus ceea ce, in realitate, ma macina. Am ocolit subiectul mereu si, desi fiecare post trateaza altceva, acum vreau sa ma destainui legat de ultima mea descoperire.

Adevarul ?
Imi palce un baiat. Ne cunoastem de ceva vreme, dar nu am interactionat prea mult. Recent, am ajuns sa ne intelegem mai bine si sa vorbim mai des. Ma simt(eam) foarte bine in prezenta lui si de fiecare data cand se adresa mie imi simteam obrajii cum ard si fluturasii cum zboara in stomac.
Nu am stiut ce simte pentru mine, desi toti spuneau ca este la fel ca ceea ce simt eu. Nu am stiut nici daca sa dau crezare spuselor celor din jurul meu. Dar am continuat sa sper, iar aceasta a fost greseala mea cea mai mare.
Speranta ? Cred ca am mai abordat o data acest subiect. Din pacate, in acest caz, sunt persoana care ajunge in varful zidului, dar se prabuseste. Nu reusesc sa emrg mai departe, orice ar fi.

Am facut tot ce am putut ca lucrurile sa fie bine.
Adevarul ?
Imi era frica sa nu apara alta fata si sa mi-l fure, desi stiam ca nu este al meu. Simteam ca vreau sa fie. Cred ca am fost prea insistenta, poate impresiile pe care le aveam despre el erau gresite, poate ca el ma placea ca prietena doar si nu mai mult. Nu stiu. Cert este ca a disparut.
Nu stiu unde, nu stiu ce s-a intamplat.
Sufar ?
Da, desi stiu ca nu ar trebui. Si nu vreau sa sufar.
Nu am plans. Mi-am promis mai demult ca nu voi plange niciodata pentru un baiat. Si nici nu am facut-o, nu se va intampla asa ceva vreodata. Nu constient. Dar am suferit, am fost deprimata, suparata, am ras, desi vroiam sa tip. Cel mai mult m-a deranjat faptul ca nu stiam ce se intampla, de ce a disparut. Inca nu stiu.

De un lucru sunt sigura acum. Nu mai are rost, am obosit.
Am sperat, desi nu trebuia.
Am incercat, desi ar fi trebuit sa imi dau seama ca nu are rost.
M-am consumat si totul a devenit mai rau.
Am ascultat spusele celorlalti si nimic nu s-a transformat in basm.
In cele din urma, trebuia de la inceput sa nu ma implic. Dar am facut-o si aceasta a fost greseala mea cea mai mare. Acum ma caiesc si suport consecintele, dar cel putin stiu ca ceea ce am facut a fost din proprie initiativa si nu m-am lasat influentata de nimic altceva decat inima mea.

Adevarul ?
Renunt la el. Nu mai vreau, nu mai pot, nu mai suport.
Nu mai stiu ce sa fac.
In cele din urma, oricat de bine m-am simtit alaturi de el, nimic nu mai conteaza daca acum ma simt rau."

Happy B-Day

Astazi a fost o zi ciudata. Ca si ieri. Ca si alalteieri. Ziua de dinainte de alalteieri a fost uimitoare, am aflat lucruri noi, m-am bucurat atat de mult incat am inceput sa sar prin casa de una singura in mijlocul noptii si am fost atat de speriata de respingere, incat m-am ghemuit pe canapea si mi-am ascuns privirile de restul lumii.
Aceasta saptamana a fost ciudata. A inceput tocmai perfect, cu o zi putin ploioasa, dar plina de buna dispozitie, a continuat cu o petrecere nebuna cu doar doua persoane si multe, multe rasete, iesiri in oras si prostii inocente si nostalgice ale copilariei demult trecute. Dar acestea au fost luni si marti.
Miercuri, a fost o zi normala.
Joi, a fost o zi superba. Trebuia doar sa se intample lucrurile potrivite si sa imi pertec timpul alaturi de persoanele potrivite si nimic nu putea sa fie mai bine. Petrecerea de marti a continuat joi seara. Azi este vineri. O zi normala. Destul de banala pot sa spun, ma simt destul de singura. Totul este destul si nimic nu este de ajuns.

Saptamana mea a fost ciudata, dar a fost a mea. Ziua de joi nu mi-a apartinut, a fost o zi cu totul speciala, in care nu am reusit sa sarbatoresc decat zambind si gandindu-ma in alta parte, in timp ce nebunii mei mimau fericirea si radeau.
Joi a fost Ziua Vrajitoarelor. Dar nu a fost doar atat. A fost o zi speciala. A fost Joi. A fost Vara.

La Multi Ani !

Iubind ploaia

"Cerul se despica in doua cu o lumina puternica, apoi, ca lovit de artificii, rasuna in departari a tunete. Afara se intuneca brusc si ploaia incepu sa cada, cu stropi marunti si calzi, prelingandu-se din norii cenusii.
Toata viata mea, ploaia m-a urmarit. Sentimentele mele cele mai puternice ma leaga de ea, strigarile mele interioare aduc a tunete, iar insasi persoana mea este un fulger. Raza de lumina (Senkō, 閃光). Acum, cei ce iubesc stiu ca atunci cand esti indragostit, nu mai conteaza cine esti tu sau ce vrei, ci tot universul se roteste in jurul persoanei dragi.

Atunci cand privesc in picaturile de ploaie, nu imi mai vad sentimentele, nu mai sufar, nu imi mai amintesc. Te vad pe tine zambindu-mi si cerandu-mi sa raman cu tine pana ce ploaia s-o opri si s-o crapa de ziua, pentru ca luna sa ne fie sfestnic si impreuna sa iubim cu tandrete, cu disperare noaptea. Iar eu, copila nevinovata si indragostita, as accepta de indata, iar intunericul ar fi speranta, ploaia ar fi inima mea ce bate, tanjind dupa iubirea ta.
Privesc in proaie si te vad pe tine promitandu-mi zile insorite, nopti ploioase, in care doar noi doi sa existam, intr-o camera slab luminata de focul unei lumanari. Iar eu, naiva si tanara, m-as lasa tie, pentru a ma distruge si a ma aduce din nou la viata.

Ploaia imi da iluzii, imi arata vise si imi transforma cele mai mari dorinte in realitate. Dar tu cel din vise si cel adevarat nu sunteti aceeasi persoana, iar eu tot singura sunt, ascultand tunetul, privind fulgerul si iubind ploaia."