Iubind ploaia

"Cerul se despica in doua cu o lumina puternica, apoi, ca lovit de artificii, rasuna in departari a tunete. Afara se intuneca brusc si ploaia incepu sa cada, cu stropi marunti si calzi, prelingandu-se din norii cenusii.
Toata viata mea, ploaia m-a urmarit. Sentimentele mele cele mai puternice ma leaga de ea, strigarile mele interioare aduc a tunete, iar insasi persoana mea este un fulger. Raza de lumina (Senkō, 閃光). Acum, cei ce iubesc stiu ca atunci cand esti indragostit, nu mai conteaza cine esti tu sau ce vrei, ci tot universul se roteste in jurul persoanei dragi.

Atunci cand privesc in picaturile de ploaie, nu imi mai vad sentimentele, nu mai sufar, nu imi mai amintesc. Te vad pe tine zambindu-mi si cerandu-mi sa raman cu tine pana ce ploaia s-o opri si s-o crapa de ziua, pentru ca luna sa ne fie sfestnic si impreuna sa iubim cu tandrete, cu disperare noaptea. Iar eu, copila nevinovata si indragostita, as accepta de indata, iar intunericul ar fi speranta, ploaia ar fi inima mea ce bate, tanjind dupa iubirea ta.
Privesc in proaie si te vad pe tine promitandu-mi zile insorite, nopti ploioase, in care doar noi doi sa existam, intr-o camera slab luminata de focul unei lumanari. Iar eu, naiva si tanara, m-as lasa tie, pentru a ma distruge si a ma aduce din nou la viata.

Ploaia imi da iluzii, imi arata vise si imi transforma cele mai mari dorinte in realitate. Dar tu cel din vise si cel adevarat nu sunteti aceeasi persoana, iar eu tot singura sunt, ascultand tunetul, privind fulgerul si iubind ploaia."