Ale cui lacrimi

"Un fluture negru ca smoala se ridica de pe suprafata lucie, subtire a ferestrei, zburand prin intuneric. In urma lui, lasa cateva picaturi de ploaie, ce se scurg si cad, disparand in noapte. Lacrimile lui ? Sau poate lacrimile cerului.
Cineva plange. Nu stiu sigur cine.
Ma plivesc in oglinda si imaginea mea rasfranta de sticla mata si stralucitoare pare diferita de ceea ce simt eu pe dinauntru. Unde sunt bucatile rupte din mine care cad ? Unde sunt ochii mei negri si goi, privind undeva departe, unde numai visele si gandurile mele pot ajunge ? Imaginea mea avea ochii rosii, obrajii imbujorati, iar gura micuta infatisa un zambet trist, fals, cuprins de gelozie si furie. Si totusi, oglinda nu arata un chip urat.
Ciudat. Pentru ca eu ma simteam urata pe dinauntru. Simteam cum un monstru statea sa rabufneasca si ar fi sfasiat pe oricine i-ar fi aparut in cale, doar pentru ca ura si suferinta si furia sa iasa la suprafata, apoi sa dispara.

Dar de ce simteam aceasta ura si furie ? Demult, obisnuia sa fie dragoste. Poate cerul a plans peste mine si a sters toate acele momente de euforie, fericire, toate zambetele, privirile ascunse, tot ceea ce odata ma faceau sa fiu eu.
Fluturele nu s-a mai intors. Oare de ce ? Nu a venit inapoi sa isi ia lacrimile.
Erau ale lui lacrimile ? Sau poate ale cerului. Poate ale mele... Ale cui lacrimi sa fie ?"