Eu sunt eu si daca ai o problema cu asta, suna-mi avocatul

Astazi, stand cu pixul cel verde si lunguiet in mana si jucandu-ma cu el ca si cu o papusa din copilarie, am constatat un lucru. Acea carte pe care o citesc de zile intregi, acel roman care imi aduce cosmaruri prin simplul gand ca trebuie sa il citesc, mi-a trezit ganduri noi, pierdute demult, pe care incercasem sa le ingrop, desi stiu ca ar fi trebuit incinerate.
Revin la realitate, dar de data aceasta, doar prin simplul fapt de a fi eu. Aceasta, dupa cum cred ca isi da seama oricine, nu este o creatie de-a mea, intre ghilimele, in care iau unul dintre sentimentele mele fade si multiple si il transform intr-o opera. Spun "opera" pentru ca, pentru mine, o opera este produsul creatiei, muncii si viziunii artistului, indiferent daca este reusita sau nu.

Am realizat astazi ca lucrurile care ne inconjoara sunt doar o minciuna. Eu, care urasc falsitatile si nu suport ca persoanele din jurul meu sa fie altceva decat ce le cere sufletul sa fie, am realizat ca insasi eu sunt o minciuna.
Ma uit in oglinda si vad o piele alba, un chip rotund, incadrat de parul saten, putin ondulat. Am ochii caprui cu nuante aurii, un aparat dentar care imi afecteaza zambetul larg, dar care nu ma impiedica sa zambesc. Si, totusi, cine imi poate garanta ca ceea ce vad eu in oglinda in fiecare zi este adevarat ? Poate ca ochii mei se inseala, poate sa pielea mea, cu care imi ating parul, nu da doar impresia ca am parul putin ondulat cand el este, in realitate, cret ?
Gandul ca ceea ce cred eu ca sunt ar putea fi o minciuna ma ingrozeste. Nu vreau sa recunosc, dar chiar si cei mai mari filosofi au recunoscut posibilitatea ca ceea ce se intampla in jurul nostru in fiecare moment poate fi,intr-adevar, produsul imaginatiei noastre, a tuturor. Iar acum vine intrebarea : "Atunci de ce vedem cu totii lucrurile la fel ?" Nu le vedem, De exemplu, acuzam daltonistii ca vad culorile diferit. Dar cine spune ca ceea ce vad ei nu este real. Pentru ei, nu este minciuna faptul ca rosul nostru este verdele lor, iar verdele nostru este rosul lor.
Atunci, cum ramane cu realitatea noastra ? Greu de spus. Punand in fata un om aparent sanatos si un daltonist, fiecare o sa spuna culorile de la semafor in moduri diferite. Chiar si asa, cum poti sa spui care dintre ei are dreptate ? Daca ai fi un om presupus normal, ai fi de acord ca semaforul are culorile "rosu, galben si verde". Insa daca ai fi daltonist, ai raspunde : "verde, galben si rosu".

Deci, realitatea este alternativa si contradictorie cu insasi existenta omului. Se poate ca pixul din mana mea, cel verde si lunguiet, sa fie de fapt kaki si cilindric, dar ochii mei imi arata culori si forme diferite, iar mainile mele, pielea mea sa perceapa acest obiect altfel decat cum este el.
Privindu-ma in oglinda, pot sa spun ca nu sunt sigura daca persoana care se uita inapoi este cu adevarat cine sunt eu. Totusi, stiu ca gandurile, sentimentele, atitudinile, relatiile cu persoanele din jurul meu sunt adevarate. Iar aceasta, ei bine, este singura realitate pe care o cunosc.
Eu sunt eu si situ ce stiu si nimeni nu poate sa conteste acest lucru.