"Obisnuiam sa zambesc si sa spun plina de mandrie ca te cunosc mai bine decat oricine. Obisnuiam sa rad alaturi de tine in fiecare moment al vietii, si atunci cand nu te aveam aproape decat cu gandul. Obisnuiam sa fim nedespartite.
Cred ca la un moment dat, rascrucea nu a vrut sa ne lase sa o luam pe acelasi drum.
Obisnuiam sa fim nedespartite. Nu stiu de ce, dar acum mi se pare ca ne despart mari intregi, ape, castele, pamantul, poate chiar soarele. Esti atat de departe incat nu pot decat sa iti vad silueta conturata in departare. E ceata. Persoana care iti tine strans mana nu sunt eu. Nu eu sunt cea care te tine strans aproape si te calauzeste si cum mai departe, pana cand nici silueta nu o mai zaresc prin ceata.
Ceva te duce departe de mine. Nici eu nu stiu ce este acest ceva. Sau poate stiu...
Imi pare rau, in ultimul timp am devenit mai mult decat as fi vrut vreodata, m-am schimbat mult, nu mai sunt aceeasi ca si tine. Mi-ai spus ca te las in urma si eu ma maturizez, dar nu am vrut sa accept acest lucru. Vroiam sa te trag dupa mine mereu. Acum vad ca nu era cu putinta.
Incerc sa imi inabus gemetele si sa imi sterg lacrimile, nu are rost acum. Ce a fost, a fost, trecutul a trecut. Mai stii cand ti-am cerut voie sa plang ? Sau cand nu era nevoie sa iti cer voie sa rad. Sau cand nu imi dadeai voie sa dorm. Sau cand nu aveam voie sa ma idnepartez.
Tu esti cea care s-a indepartat.
Te simt straina, ca si cum nu te mai cunosc. Tu esti cea care pleaca fara mine, eu sunt cea care ramane in urma.
Obisnuiam sa fim nedespartite.
Obisnuiam..."
as fi vrut sa fie altcineva aici sa ma opreasca sa plang .acum .nu eu .
RăspundețiȘtergereeu nu plec. am rupt biletul . trenul meu a plecat . doar privesc ploaia.
e vina cetei ..pt ca aici e frig ..si nu-i nimeni. decat un stalp. stalpul nu ma poate tine de mana. nici macar nu vrea sa se apropie de mine. si el nu plage ca cerul si ca...
e frig . si te vad. esti in trenul care a venit. dar eu nu am bilet. promiti sa imi trimiti o scrisoare?