Asa sa fie cand fumezi ?

"Simt miros intepator de tigari, fumul imi face ochii sa lacrimeze. E cald aici, picaturi fierbinti de sudoare mi se preling pe piele si pe simt pe gat, pe piept, imi ard pielea cu atingerea lor.
Gustul amar de tigara il resimt fad pe buze, dar e atat de dulce, incat uit de prezenta lui. Deschide gura si lasa fumul sa i se scurga pe langa buze, ca aburul. Ma intreb, si la mine arata la fel ? Nu m-am privit niciodata fumand, imaginea lui e exclusiva.

Parfumul tipator al tutunului e peste tot, intra in haine, in par, te invaluie si te adoarme. Imi umezesc buzele si il simt din nou. Acel gust straniu de tigari cu guma de mestecat mentolata. Mereu m-am intrebat ce aroma este, probabil ca nu voi afla niciodata.
Tigara aprinsa sta in scrumiera si se consuma, arzand incet, in agonie. Fumul se scurge din ea, pana cand se stinge. Inca una irosita degeaba. Camera e inabusita de miros de tutun amestecat cu menta. E atat de dulce, incat uit de prezenta lui.
Uit de prezenta mea. E doar prezenta noastra."

E doar trecutul ce te face sa plangi

"Obisnuiam sa zambesc si sa spun plina de mandrie ca te cunosc mai bine decat oricine. Obisnuiam sa rad alaturi de tine in fiecare moment al vietii, si atunci cand nu te aveam aproape decat cu gandul. Obisnuiam sa fim nedespartite.
Cred ca la un moment dat, rascrucea nu a vrut sa ne lase sa o luam pe acelasi drum.
Obisnuiam sa fim nedespartite. Nu stiu de ce, dar acum mi se pare ca ne despart mari intregi, ape, castele, pamantul, poate chiar soarele. Esti atat de departe incat nu pot decat sa iti vad silueta conturata in departare. E ceata. Persoana care iti tine strans mana nu sunt eu. Nu eu sunt cea care te tine strans aproape si te calauzeste si cum mai departe, pana cand nici silueta nu o mai zaresc prin ceata.
Ceva te duce departe de mine. Nici eu nu stiu ce este acest ceva. Sau poate stiu...

Imi pare rau, in ultimul timp am devenit mai mult decat as fi vrut vreodata, m-am schimbat mult, nu mai sunt aceeasi ca si tine. Mi-ai spus ca te las in urma si eu ma maturizez, dar nu am vrut sa accept acest lucru. Vroiam sa te trag dupa mine mereu. Acum vad ca nu era cu putinta.
Incerc sa imi inabus gemetele si sa imi sterg lacrimile, nu are rost acum. Ce a fost, a fost, trecutul a trecut. Mai stii cand ti-am cerut voie sa plang ? Sau cand nu era nevoie sa iti cer voie sa rad. Sau cand nu imi dadeai voie sa dorm. Sau cand nu aveam voie sa ma idnepartez.
Tu esti cea care s-a indepartat.
Te simt straina, ca si cum nu te mai cunosc. Tu esti cea care pleaca fara mine, eu sunt cea care ramane in urma.
Obisnuiam sa fim nedespartite.
Obisnuiam..."

Pentru fiecare minut in care stai suparat, pierzi 60 de secunde pe care nimeni nu ti le mai da inapoi

"Filosofia mea de viata : traim alaturi de oameni si suntem singuri.
Intotdeauna avem impresia ca la nevoie, o sa existe o persoana, poate doua, chiar mai multe, care sa ne sara in ajutor. Uneori da, alteori constatam ca pana si cei foarte apropiati noua nu pot sa faca nimic mai mult decat sa priveasca.
Traim viata printre oameni, fiind oameni. Sunt afectati de viata celor din jurul nostru si de actiunile lor si, prin consecinta, noi ii afectam pe ceilalti. Ce s-ar intampla daca unul dintre noi ar muri chiar azi ? Oameni ar suferi, ar plange, mai apoi ar incepe o noua viata, una fara noi.
Ce s-ar intampla daca tu ai muri ? As suferi, as plange, dar dupa as incepe o noua viata. Una fara tine.

Si atunci, de ce suntem toti independenti uul de celalalt ? De ce fiecare actioneaza dupa cum vrea si atunci cand are nevoie de ajutor, este singur ? Suntem singuri si totusi impreuna. Oamenii nu plang dupa noi daca suferim, doar daca murim. Pentru ca atunci cand pierzi un om si stii ca nu mai este posibil sa il revezi, atunci iti dai seama cat este de important omul acela pentru tine.
Si atunci suntem suparati.
Dar de ce sa fim suparati ? Pentru ca, intr-adevar de doar, uneori chiar simtim ca ne rupem in doua si ca este capatul lumii. Dar oare este ? Oare atunci cand moare cineva este sfarsitul ? Eu nu cred.
Ce-ar fi daca spiritele ar trai pe pamant alaturi de noi, doar ca putini i-ar putea vedea ? Daca toti am putea sa le vedem, nu ar insemna ca ar fi ca si cum acei oameni nu au murit niciodata ? Sa ne gandim ca asa este ! De ce sa nu facem asta ? Si daca intr-adevar credem ca cei dragi sunt cu noi, doar ca nu putem sa ii vedem, salvam toate secundele pe care putem.
Si atunci, traim mai mult. Respiram mai mult. Iubim mai mult.
Asa suntem noi, oamenii."

Cele doua cuvinte

"Te iubesc.
Nu cred in aceste cuvinte. Nu credem. Sunt acele vorba spuse mult prea repede si care nu au nicio insemnatate pentru mine. Daca acum ar veni cineva la mine si mi-ar spune "Te iubesc", probabil as sta pe ganduri. Intr-adevar. Nu cred in ele, dar ma fac sa reflectez asupra realitatii in care traiesc. Si ma gandesc.
Cine este persoana care mi le-a spus ? De cat timp ma cunoaste ? Mi-a aratat vreodata ?
Intrebari multe. Reflectez.
Nu cred in "Te iubesc". Toata lumea le spune in ziua de azi doar pentru a fi, pentru a ascunde frica de necunoscut, de pierdere, de dezamagire. Toti o spun ca sa isi salveze fericirea, dar ceea ce nu stiu este ca niciodata nu poti fi fericit daca iti minti propriul suflet. Nu se poate.
Exista ceva ce se numeste constiinta. Ea stie daca spui adevarul. Si chiar daca persoana care aude cuvintele crede, ea nu va face nimic altceva. Doar va suferi. Este ironic, cred eu, cum doua cuvinte atat de simple pot sa raneasca atat de mult si sa dea peste cap o viata intreaga. Sunt o minciuna atunci cand nu sunt spuse din suflet. Sunt o minciuna atunci cand nu reflecta realitatea. Sunt o minciuna si rareori sunt un adevar.
Cred in cuvinte care pot inlocui "Te iubesc", cuvinte mai simple, sincere.
"Te plac"
"Tin mult la tine"
"As vrea ca acest moment sa nu se termine niciodata"
Dar acestea sunt doar iluzii romantice, niciodata un baiat nu spune asa ceva. Nu ? Toti se multumesc cu minciuni si spun : te iubesc. De ce oare ?
Eu nu ma multumesc cu putin. Nu cred in "Te iubesc", nu cred in iubire la prima vedere, cred in sentimente, in dorinta, in zambete, companii placute. Cred ca poata sa iti placa intr-adevar o persoana, dar nu cred ca aceste cuvinte aruncate dupa putin timp sunt adevarate.
Am cunoscut persoane care sunt impreuna de peste zece ani, dar nu i-am auzit niciodata spunandu-si "Te iubesc". Este oare aceasta o piedica in calea fericirii ? Nu stiu daca vreau sa le aud vreodata, poate, dar daca se va intampla, voi sti si daca sunt reale sau nu. Si probabil voi suferi.
Mai exista persoane care spun aceste cuvinte din inima ? As vrea sa cunosc una, si apoi ii voi oferi toata admiratia mea, pentru ca o persoana sincera este cea care recunoaste adevarul.
Cea care spune "Te iubesc" atunci cand iubeste."

Jumatate

"Masina coteste spre dreapta, dar in departare se contureaza cladirea impunatoare, noua, a garii. Trenul este deja in statie, asteapta sa se urce pasagerii, pentru ca apoi sa plece si sa ii duca departe. Sa o duca departe de mine.
Iesim din masina si privim imprejur. Fac o gluma pentru a ascunde ca, de fapt, imi vine sa plang. Ea incepe sa rada si caram bagajul extrem de greu pana la tren. Incercam sa il urcam, dar nu reusim.
"Parca am fi in filmele cu prosti..."
Asa e. Parca am fi. Dar nu suntem, pentru ca, altfel, totul ar avea un sfarsit fericit. Al nostru nu e. Se urca in tren. O ajut sa puna bagajul sus si ma imbratiseaza pentru ultima data in acea zi, pentru ultima data in acea vacanta.
Incepe scoala. Oare de ce ? Sarbatorile au trecut atat de repede, incat abia le-am simtit. Dar ele ce mi-au adus ? Multe. Stiu asta.
Cobor din tren si arunc o ultima privire inapoi. Ii zaresc parul rosu, dar nu pot sa ii vad fata. Ma intorc si plec.Imi zaresc chipul indurerat intr-o oglinda din gara. Imi privesc parul rosu - la fel ca el ei, doar ni l-am vopsit impreuna. Mai stii ? Mama chiar si acum imi reproseaza ca a gasit vopsea in debara. Oare cum...?
Oglinda ma arata doar pe mine, sunt singura. Ajung acasa si intru in bloc - sunt din nou singura. Ma simt ca o jumatate a unui intreg, dar cealalta jumatate nu mai este cu mine. Nu suntem un intreg.

Credintele spun ca fiecare are o jumatate a sa. Dar nu stim nici noi cum, credintele au ajuns sa spuna si ca jumatatea unei fete este intotdeauna un baiat, alaturi de care poate sa isi petreaca viata fericita si sa isi intemeieze o familie. De ce ? Jumatatea cuiva nu era persoana care o completeaza in tot ce se poate si care aduce fericire in viata in orice imprejurari ?
Eu cred ca asa e. Si daca am dreptate, atunci numai ea poate sa fie jumatatea mea, pentru ca alaturi una de alta, radem, glumim, zambim, suferim, ne distram si traim viata din plin.
Acum. Maine. Pentru totdeauna."