Uneori as vrea sa pot sa imi iau haina pe mana, geanta pe umar si sa plec in lume. As alege un loc in care este mult soare, undeva pe malul marii probabil. As sta toata ziua pe veranda casei, cu ochelarii de soare pe ochi si cu un top de reviste langa, cu castile in urechi si o umbrela care sa impiedice soarele sa imi arda fata. Iar atunci cand m-as plictisi de muzica, as pune telefonul de o parte si pur si simplu as asculta sunetul marii.
Ar fi o lume perfecta. Nu mi-ar mai pasa de nimeni si de nimic, pentru zile intregi, as fi numai eu si marea. Poate ca ai veni si tu cu mine, atunci nu m-as simti atat de singura, as uita toate obstacolele care ne-au aparut in cale si as putea doar sa ma bucur de prezenta ta.
Nu am vorbi despre casa, despre cine ne asteapta acolo, doar despre noi, despre fericirile noastre, despre tristeti. Despre filosofie, plaja ar deveni un sanctuar. As bea cafea de dimineata si as dormi in camasa de noapte, ca sa nu imi fie foarte cald noaptea. La mare este cald in general.
Ai dormi langa mine si am rade in fiecare seara inainte de culcare. Ar fi paradisul, o lume pe care o cream noi si in care existam doar noi.
Ar fi frumos, nu-i asa ? Dar nu se poate, pentru ca tu esti acolo, eu sunt aici si sutele de kilometri isi spun cuvantul. Te simt indepartandu-te din ce in ce mai mult, chiar daca distanta dintre noi este constanta. Iar incep sa vorbesc stiintific. Trebuie sa scap de obiceiul asta...
Lucrurile simple sunt defapt cele mai complicate.:)
RăspundețiȘtergere