Wonderful

"Daca zilele trecute lucrurile meregeau rau, acum merg si mai rau. Pentru ca totul sa fie clar cititorilor inexistenti, o sa o iau cu inceputul si voi povesti totul la modul general si cu cat de multe detalii imi permite confidentialitatea sa dezvalui.

Lucrurile sunt destul de simple. Cele doua persoane extrem de importante, prietenele mele cele mai bune, sunt plecate impreuna cu cortul si nu au semnal. Pe langa faptul ca mi-as dori sa fiu si eu acolo cu ele, nu pot sa vorbesc la telefon pentru ca nu au semnal in varful muntelui.

In al doilea rand, surorile mele de suferinta July si Roxanne sunt plecate si ele undeva la mama naibii pe munte si nu au semnal. Totul devine interesant, nu ?

Prietenul meu cel mai bun este ocupat cu prietena lui proprie, care este extrem de draguta si la care tin foarte mult, dar il impiedica de la a-si petrece ziua ascultandu-ma cum ma plang. Asta e bine pentru el, dar pentru mine este un mare dezastru.

Si pentru ca totul sa fie din ce in ce mai prost, am primit partial ce imi doream din totdeauna. Nu, evident ca nu o sa spun mai multe, dar toti isi amintesc de dorinta mea nebuna "I want to fall in love" care nu s-a implinit pana acum. Nu voi spune ca tocmai a devenit realitate, pentru ca nu este adevarat, dar s-a infatisat mie intr-o forma mai distorsionata si mai ciudata, dar care, ca de obicei, ma face nefericita.

Deci ? Vrea cineva sa auda continuarea ? Cred ca este deja absolut evident ca mi-a revenit starea de depresie si ma simt mai singura ca niciodata (bine, exagerez spunand "niciodata" pentru ca evident ca am avut momente si mai proaste, dar acum mi se pare a fi sfarsitul lumii). Ce poate fi mai placut decat sa suferi de una singura in timp ce toata lumea uita de mine ? Eh, o sa trec peste asta. Singura mrrr...

Uh. And by the way, sufar de prostimus acutis. Nu e minunat ?"

In atentia sexului masculin

Scurt istoric : viata mea "amoroasa" este total data peste cap si extrem de fucked up. Motivul ? Eu, evident. Iar acum, privind in urma, imi rememorez putinii ani care au trecut din adolescenta mea si ma intristez dandu-mi seama ca, desi ii am pe cei mai buni prieteni aproape, tot ma simt singura.

Si aici vine intrebarea : este ceva straniu ca vreau sa am alaturi pe cineva care sa tina la mine, care sa ma faca sa zambesc si sa consider fiecare moment alaturi de el ca fiind unul fericit ? De ce sa fie ciudat, pana la urma, nu asta isi doreste fiecare fata ?

Multi baieti interpreteaza gesturile noastre (si prin noi, vorbesc evident despre fete, in mod special despre fetele pe stilul meu - you know what I'm talking about) ca fiind disperate sau enervante, dar este enervant ca vrem macar putina atentie ? De ce au nevoie baietii ? De un scurt ghid care sa ii faca sa inteleaga de ce avem nevoie noi.

Nu e nimic ciudat ca o fata sa vrea sa vorbeasca cu voi in fiecare zi, inseamna ca sunteti o parte importanta din viata ei, dar de asemenea, daca nu da niciun semn de viata nu inseamna neaparat ca este suparata, ci poate se teme ca nu cumva sa ma deranjeze numarul frecvent de apeluri sau mesaje de la ea. Pentru ca adevarul este ca o fata nu are nevoie sa fie sunata in fiecare minut al zilei si sa primeasca un raport amanuntit despre ce ati facut si cu cine ati fost, asta este un gest de disperare, iar cele care fac asta inseamna ca nu tin la prietenii lor atat de mult incat sa le acorde increderea lor.

Acum, ce se poate face pentru a evita situatiile de sufocare sau de absenta ? Este simplu. S-au inventat asa-numitele SMS-uri. S-ar putea sa aveti o zi mai obositoare si plina si sa nu puteti sa va sunati prietena mereu si sa vedeti ce face. Chiar si asa, intotdeauna exista timp pentru a scrie macar un SMS inainte de culcare, in care sa spuneti chiar si cea mai mare aiureala, dar sa fie. De ce ? Pentru ca inseamna ca va ganditi la ea si ca poate veti adormi cu chipul ei in minte.

Gesturile minore conteaza, de asemenea. Sunteti cu grupul si nu va permiteti sa va imbratisati sau sarutati pentru ca i-ar deranja sau pur si simplu nu va simtiti comod in public. Dar a-ti pune mana dupa gatul ei, a-i zambi din senin sau a o saruta (butterfly kiss, not french kiss, duh!) pe obraz sau pe crestetul capului sunt lucruri pe care ea le observa si care o pot inveseli.

De ce baietii nu mai sunt romantici in zilele noastre ? Nu cerem extremul, o cina la lumina lumanarilor, flori in fiecare zi si alte tampenii. Nu suntem nici noi absurde, dar ne dorim din cand in cand sa ne zambeasca cu toata caldura, sa ne complimenteza (evident, numai daca vorbesc serios), sa ne acorde macar putina atentie (vezi SMS-ul de dinainte de culcare) baiatul la care tinem. Si da, cea mai mare dorinta a unei fete este ca el sa ii impartaseasca sentimentele.

Si aici vine o cerere destul de importanta pentru noi. Daca vedeti ca ne comportam ciudat in prezenta voastra sau dam semne ca am fi interesate de voi si sentimentele noastre nu sunt impartasite, nu va comportati extrem de frumos, nu dati semne de atentie speciala, nu faceti nimic care sa poata sa ne ridice sperantele. Vom ajunge sa fim ranite in cele din urma.

Pentru a incheia acest monolog pe care probabil nimeni nu il va citi, tin sa spun ca poate sunt singura, poate am avut relatii esuate, dar nu sunt disperata si acesta nu este un anunt matrimonial. Duh!

Eu sunt

"O persoana inteligenta mi-a spus astazi ca ii place trecutul, pentru ca stie ce este si ce a fost, dar uraste viitorul, pentru ca este nesigur si nu ii place sa nu stie la ce sa se astepte. Atunci mi-am amintit ceva ce am citit undeva acum mai mult timp.

Ce ar fi daca la originea omului, sa fi fost firesc sa iti amintesti atat viitorul, cat si trecutul ? Sa poti sa stii ce s-a intamplat si ce se va intampla ? Dar dupa, omul a avut ca un fel de amnezie si a uitat tot viitorul, putandu-si sa isi aminteasca tot trecutul ?

Atunci, nu ar fi normal pentru noi cei minusculi si neinsemnati sa incercam sa ne amintim viitorul pentru a scapa de frica de incertitudine ? Poate ca ar fi normal. Si atunci am sti in fiecare zi ce se va intampla si cum va sfarsi viata noastra si care este decizia cea corecta. Dar am mai putea considera viata interesanta daca am sti exact ce intorsatura vor lua lucrurile ?

Ma gandesc. Nu ar fi neobisnuit ca la un moment dat omul sa fie atat de plictisit de viata si de tot incat sa incerce sa puna capat suferintei tuturor si sa termine existenta speciei noastre pe aceasta planeta. Si atunci, nu e corect sa spunem ca uitarea ne-a tinut in viata tot acest timp ?

Daca l-as avea pe primul om in fata mea acum, i-as multumi ca a cazut si s-a lovit la cap si in procesul de vindecare a avut amnezie si a uitat cum sa isi aminteasca viitorul. Si atunci toti urmasii lui l-au mostenit si nimeni nu a putut sa mai vada ce se va intampla si viata a devenit interesanta. Si oamenii nu au murit cu totii. Si cei dragi mie inca traiesc. Si eu exist.

Si eu sunt."

Al meu

"A trecut atata amar de vreme de cand am pus ultima data mana pe creion si am schitat gandurile mele pe hartie sub forma unor semne numite sugestiv litere. Afara ploua din nou in aceasta seara, iar eu, afara fiind, am intalnit din nou picaturile de ploaie si le-am imbratisat, asa cum obisnuiam sa fac odata. Stiu ca cerul plange, ca si mine. Acestea sunt lacrimile pe care nu le-am varsat niciodata, desi mi-as fi dorit. Acele lacrimi pe care unii le-au vazut, altii nu.

Este vara din nou. Parca atata timp a trecut de cand am crezut ca am gasit fericirea si m-am inselat. Dar pentru ca aceasta fericire pe care o intalnisem nu era una eterna nu a insemnat ca nu mi-a facut inima sa tresalte. A fost o bucurie temporara, urmata de acele lacrimi nevazute, apoi de un zambet amar si o alta pofta de viata, ca la inceput.

M-am saturat sa imi pun fericirea in mainile altora. Ma gandeam ca daca voi reusi sa gasesc acea persoana pe care sa o iubesc si care sa ma iubeasca voi putea sa ma simt implinita, dar el nu mai vine si eu continui sa sper.

Numai vreau sa visez la nemurire cand stiu ca moartea vine cu pasi repezi, inca de cand incepi sa traiesti. Nu imi mai pun fericirea si sperantele in aparitia asa-zisului Fat-Frumos care sa schimbe perceptia mea asupra lumii si sa ma implineasca. Nu mai vreau.

Am incetat sa mai cred ca el va aparea, pentru ca am crezut mult timp in aceasta si nu s-a intamplat nimic. M-am ridicat, am cazut si am revenit dupa aceea de unde plecasem. Si nu m-a ajutat cu nimic, doar a reusit sa sfasie bucati din sufletul meu pe parcurs. Nu mai accept.

Acum, sunt impacata cu mine insami. Stiu ca daca asa-numita dragoste va veni la mine intr-o zi, se va intampla pentru ca asa este scris. Si daca nu este scris, atunci voi reusi eu sa imi fauresc propria fericire si sa ma bucur de viata, pentru ca nu am mai multe si stiu ca moartea nu imi va da o a doua sansa.

Afara numai ploua. E doar liniste si se aud greierii pe fundal. E racoare. Vara e in toi si eu visez la viitor. La viitorul meu, si nu al nostru."