Cum ar fi...?

"Revin intr-un moment al trecutului pentru a-i da viata prin prezent, prin cuvinte, prin ganduri. Sentimente.
Merg pe strada, iar vantul imi mangaie fata. Atat de banal. Castile fac muzica sa imi rasune in urechi si, in timp ce ascult preacunoscuta melodie Sleeping Sun, privesc lumea din jur cum trece pe strada. Unii sunt cunoscuti, chipuri pe care le-am mai vazut si inainte, in trecutul indepartat sau apropiat. Unii sunt necunoscuti, chipuri care nu imi spun nimic.
Si ma intreb... Cum ar fi sa nu exist in ochii lor ?
Sa fiu invizibila, sa merg pe strada si nimeni sa nu ma vada.
Nu mi-as mai pune intrebari ca "Asta este cumva...?" sau "De ce se uita toti asa la mine ?" sau "De ce oare ma remarc in multimea asta de oameni omogeni ?".
Totul ar fi mult mai simplu. Vantul mi-ar rasfira parul, as alerga pe strada, as canta cu voce tare, m-as com porta ca nebuna care vreau sa fiu si nu pot. Pentru ca oamenii nu ma vad. Pentru ca oamenii nu au nici cea mai vaga idee ca eu sunt acolo. Pentru ca in lumea nevazuta, nebunia, trasatura de a fi diferit, eterogen, muzica, hainele iesite din comun, nu sunt lucruri care trebuie privite cu indoiala si urate. Pentru ca lumea in care vreau eu sa ma aflu este o alta lume.
As vrea sa trec in nemurire prin invizibilitate. Atunci cu totii s-ar uita la mine si nu m-ar vedea, iar eu le-as zambi si i-as privi plina de dispret, pentru ca eu le-as fi superioara, eu as vedea ceea ce ei nu vad - in acelasi timp, lumea vazuta si cea nevazuta.
As fi un zeu. As fi oare ?
Nu.
As fi un muritor invizibil.
Nimeni nu m-ar vedea, nimanui nu i-ar pasa, nimeni nu s-ar deranja.
Cum ar fi sa nu exist in ochii lor ?"