Devenim din ce in ce mai neumani

"Clipesc des si fara intreruperi. Deschid ochii incet, privesc in jur. Intuneric. Ii inchid si nou. Intuneric. De ce totul trebuie sa fie intuencat ? Pentru ca asa este si drumul pe care noi il urmam - niciodata nu stiu ce urmeaza, ca intr-un tunel fara lumini.
Toti spun ca trebuie sa gasesti capatul tunelului si sa iesi din el. Ce vrea sa insemne asta ? Sa inveti sa ghicesti viitorul ? Nu, inseamna sa mori. Atunci, de ce iti spun toti sa piei din aceasta lume ?
Oamenii sunt greu de inteles, vad si eu, intr-un sfarsit. Iar fiecare lucru pe care il fac poate fi inetrpretat. Unii fac asta, altii nu. Depinde de persoana daca ceea ce faci este gresit sau nu.
Viata nu are logica, nici nu ar trebui sa aiba. Daca totul ar respecta un program strict, atunci nu am mai fi oameni - am fi roboti. Dar...ah ! Aceasta este problema cea mai mare cu noi. Devenim pe zi ce trece din ce in ce mai neumani. Si disparem, fara macar sa apucam sa realizam acest lucru.

Pe strada e intuneric. Un tanar, in jur de nouasprezece ani, cu carnetul proaspat luat, se decide sa fure din garaj masina cea tare a lu' tata si sa dea o tura, pentru ca asa arata el cine este. Prinde viteza prea mare. Nu vede semaforul din cauza ca a baut si el un paharel sau doua cu prietenii inainte. Cum, e major ? Are voie sa bea. Deci, nu vede semaforul si nu observa ca din dreapta vine o alta masina, probabil un cuplu cu cei doi copii mici ai lor, intorcandu-se dintr-o excursie. Doar o presupunere. Iar tanarul cu carnetul proaspat luat, cu cateva pahare baute, care nu vede semaforul, face accident.
In accident mor cinci persoane, inca trei sau patru aditionale, depinzand daca tanarul avea pasageri sau nu in masina. De obicei, iubita si prietenul cel mai bun, cu iubita.

Si asa se etrmina totul. Halal luminita de la capatul tunelului ? Poate farurile masinii din fata. Apoi geamul se sparge, si totul se termina.
Sfarsit."