El nu stiuse niciodata. Poate tocmai de aceea, acum statea si o privea inmarmurit, incercand sa desluseasca vorbele ei. Nu stiuse niciodata ca cineva il iubise in secret timp de trei ani si suferise. Iar ea, cea care il dorea de atata amar de vreme, nu stiuse niciodata cat de puternica putea fi.
Ochii ei albastri nu plansesera niciodata caci, desi simtisera tristete, buzele ce mereu zambeau nu le-au permis sa verse nici macar o lacrima. Ea nuca plans. Nici de singuratate, nici de descurajare, nici macar de durere, pentru ca era prea mandra pentru a arata lumii ca sufera.
Ea era fericita, cel putin asa sustinea.
El, nestiutor, nu se gandise niciodata ca ceva ce facea putea sa raneasca pe cineva, nu pentru ca nu ii pasa, ci pur si simplu pentru ca nimeni nu ii spusese. Nici ea nu spusese multora, cu cat mai putini, cu atat mai bine.
Asa ca ajunsi amandoi dupa trei ani intr-o situatie neobisnuita, ei i s-a parut ultima sansa de a-si marturisi sentimentele. Lui i s-a parut doar un moment in care a aflat un adevar ce putea sa schimbe totul. Pentru prima data, ea incepu sa planga. El zambi.
Amandoi se iubisera timp de trei ani si niciunul nu spusese nimic.
joi, 8 decembrie 2011
Amandoi
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Stiu despre vorbesti.Hmm ar trebui sa faci ce faci de obicei:sa razi si sa fii ''isterica'' nu?Te-ar ajuta sa evadezi.Si nu uita ai prieteni in care chiar daca nu ai incredere te sustin.>:D<
RăspundețiȘtergereNu era vorba despre mine aici... desi ma gandeam la stii-tu-ce pentru ca nu imi pot scoate din cap gandul ca asa o sa ajung eu peste ceva vreme. Incapabila sa ii spun, pana cand, intr-o zi, imi voi face curaj si voi deschide gura. Doar ca nu cred ca reactia lui va fi aceeasi ca a tipului din postul meu :)
RăspundețiȘtergere