"Astazi am fost la un concert. Nu a fost nimic interesant, o trupa din copilaria mea, cu melodii bune pentru dansat la petreceri nebune, de-ale noastre, dar nimic de ascultat in mod special. Doar o trupa din copilarie.
Stateam in multime si priveam cu indiferenta acele persoane care posibil sa fi fost printre preferatii mei cu mult timp in urma. Acum nu mai insemnau nimic pentru mine, decat niste oameni care canta pe o scena incnjurata de copii, a caror copilarie a fost de asemenea luminata de melodii triste de dragoste si pentru prieteni. Insa pentru mine, acele melodii de dragoste nu fac decat sa ma scoata din atmosfera vesela a concertului si sa ma arunce intr-un abis de amaraciune. Acele versuri aparent neinsemnate trezesc in mine sentimente stranii, de care nu sunt sigura. Nu stiu ce simt.
Acum putin timp, o persoana de la care nu ma asteptam mi-a zambit si mi-a spus "Il iubesc." si asta mi s-a parut extrem de bizar. Abia acum realizez ca raman in urma, eu nu am trait dragostea pana acum si, desi abia implinesc saisprezece ani, mi se pare ca am trait o viata intreaba fara sa fi iubit, iar aceasta ma intristeaza.
Cum arata dragostea desenata in inimile noastre ? Dar in inima mea ? Vreau sa ma indragostesc si sa zambesc si sa fiu fericita, dar nu vreau sa sufar. M-am saturat de suferinta. Poate fi dorinta unei copile care la vremea ei asculta o trupa oarecare, cu melodii despre dragoste si prietenie, dar vreau sa imi intalnesc si eu asa-zisul "Fat Frumos", care sa vina "calare pe un cal alb", sau in cazul meu, negru, si sa ma faca fericita. Atata vreau, sa fiu fericita.
Cer prea mult ?"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Cititorii au incercat sa ma omoare azi :