"E ciudat.
Vara asta a insemnat un sir lung de evenimente care s-au desfasurat intr-un mod straniu pentru mine, care m-au facut fericita, dar care m-au si ranit. La vremea aceea, credeam ca suferinta mea este inegalabila, ca va veni sfarsitul lumii. Nu spun ca nu asa a si fost, dar sfarsitul era doar al lumii pe care o cunoscusem eu pana in acel moment.
Vara s-a terminat brusc si cu o alta serie de evenimente fecite, urmate de altele nefericite. Apoi a venit iarna si a inceput sa ninga. Imi place sa stau la fereastra si sa ma uit cum cad fulgii mari si acopera totul, dar gandul ca trebuie sa imi pun hainele groase si grele pe mine si sa ies in frigul ala afara ma ingrozeste. Am nevoie sa fiu incalzita.
Iarna a adus cu ea evenimente nu atat de nefericite ca si vara, dar mai tumultoase, care aveau sa ma faca sa imi dau seama ca nu stiam absolut totul despre mine. Ma cunosc incetul cu incetul, putin cate putin, mai mult cu fiecare lucru pe care il fac.
Trec prin momente de nesiguranta, nu stiu cum nu se sperie de mine.
Trec prin momente de tristete, nu inteleg de ce as vrea sa fiu acolo.
Trec prin momente de incertitudine, nu mai stiu ce sentiment este acesta.
Un om inteligent mi-a spus odata "Spune ce ai pe suflet, iar reactia lui iti va arata adevarul."
Am facut asa, iar apoi, povestindu-i acestui om inteligent ce s-a intamplat dupa, s-a entuziasmat, spunandu-mi ca ar trebui sa fiu fericita. Dar nu eram ? Inca sunt. Si totusi, eu de ce nu pot sa interpretez lucrurile intr-un mod pozitiv, la fel ca omul inteligent ? Eu de ce imi fac tot timpul griji ?
Aceste momente ma fac sa imi dau seama cat de straina sunt lumii din care fac parte, sau din care cred ca fac parte. Ma fac sa imi dau seama cat de straina imi sunt mie. Inca sunt in procesul de cunoastere..."
