Mi-ar placea sa petrecem impreuna o saptamana la munte. Am fi numai noi doua intr-o cabana veche de lemn si in fiecare seara cand ploua sau e furtuna, alergam prin casa, radem si ne distram. Nu imi este frica de nimic atunci cand esti cu mine.
Imagineaza-ti ! Ne rtezim de dimineata, mancam toate prostiile posibile, bem ceai, apoi iesim afara, in natura. Totul e verde in jurul nostru, copacii, iarba, natura. Putem sa mergem sa ne batem cu apa in rau, sa ne scufundam si sa ne udam pana la piele, apoi ne intoarcem la cabana fugind, razand si crezandu-ne ninja. Ar fi dragut, nu-i asa ? Sa fim shinobi pentru cateva zile, sa avem propriul nostru coltisor de Rai, sa fim deconectate de lume total. Nu ar fi parintii tai, sora ta, parintii mei, lumea mea. Am putea sa scriem in pace. Seara tu ai sta in fata focului si ai desena, iar eu as contura cu pixul un nou capitol pe fiecare foaie de hartie. In altele, tu ai scrie, iar eu m-as chinui sa fac mancare. Clatite. Atunci cand D nu este aici sa ne gateasca, trebuie sa ne descurcam singure.
Tu ai spala vasele, eu as face curat in casa. Nu ne-am spala hainele, le-am arunca intr-o punga, pe care mamele le-ar abandona violent in masina de spalat atunci cand ne-am intoarce acasa.
Am rade. Ai face misto de mine. As face misto de tine.
Plecam ? Spune da. Pentru ca daca ma refuzi, te rapesc si te iau cu mine, si ma mai gandesc daca te las sa te intorci inapoi.
