Singura din nou

"Mi-am dat seama recent ca am irosit atat de mult timp visand la baiatul perfect, incat niciodata nu am deschis ochii sa vad ce se afla inainea mea. Si chiar daca nu se afla nimic, tot trebuie sa deschid ochii si sa ma uit clar la viitor, poate imi aduce ceva insorit. Poate nu.

Adolescenta mea a insemnat cativa baieti la care mi-a stat gandul destul de des si in rest, visul si inchipuirea acelui tip perfect pe care imi doresc sa il intalnesc. Cum este el ? Inalt, evident ca arata bine, malefic la fel ca mine, asculta muzica buna, putin inchis in el si se exteriorizeaza doar de fata cu mine si, inainte de a-mi fi iubit, imi este prieten. Unul din cei mai buni prieteni.

Dar el nu exista. Nu exista in lumea asta baiatul care sa indeplineasca multele alte criterii pe care am omis sa le precizez si nu exista baiatul care sa fie in stare sa ma accepte pe mine intru totul pentru ca eu recunosc o persoana neobisnuita si aceea sigur sunt eu.

Asa ca pot doar sa vizez la tipul perfect si sa imi imaginez ca el exista si ca il cunosc si poate uneori sa sper, dar de fiecare data cand deschid ochii si privesc in jurul meu, sunt singura. El nu exista, iar eu sunt singura. Si probabil asa voi fi mereu."

Impreuna

"Stateam aseara in patul meu cu perna mare si pufoasa, cea care a fost udata de multe lacrimi de-a lungul timpului, priveam tavanul presarat cu stele care stralucesc, iar mintea mea era traversata de diverse ganduri despre cumplita scoala care va incepe in curand. Nu ma gandeam la tine, Hachi, pentru ca a trecut ceva vreme de cand ai facut ceva sa imi amintesc de tine. Probabil ca acum stai acasa si te distrezi, vorbesti la telefon cu prietenele tale si nici prin cap nu iti trece sa suni sa vezi ce fac, sa suni sa afli ce era cu acel mesaj deranjant pe care ti l-am trimis si la care nu te-ai obosit sa raspunzi.

Apoi ai aparut brusc in mintea mea, mai intai ca o holograma, apoi ai prins forma si am inceput sa dezvolt idei despre tine si sa rememorez timpurile fericite din trecut si pe cele mai triste, pe care le-am depasit impreuna. Apoi mi-am adus aminte de acel moment, cu mult timp in urma, in care te certasei cu prietena ta cea mai buna si chiar si acum cuvintele tale stau suspendate in memoria mea ca un pendul de platina cu greutati. Mi-ai spus "Ne-am impacat, dar nimic nu mai este la fel. Nu mai suntem apropiate" si tin minte ca in acel moment, singurul sentiment al meu a fost frica. M-am temut sa nu ajungem si noi la un moment in timp in care se va intampla acelasi lucru, in care ii vei spune noii tale surori acele vorbe despre mine.

Imi era frica si ti-am spus, dar tu m-ai linistit, asigurandu-ma ca eu nu sunt predispusa la o distantare. Dar eu stiam. Eu stiam ca trebuie sa ma astept la momentul nefericit in care nu iti va mai pasa de mine si vei merge mai departe. Iar acum, ca el a venit, stau si ma gandesc, nu a meritat. Pentru ca sunt atatea lucruri pe care puteam sa le facem impreuna, atatea momente in care puteam sa mai radem si atatea oportunitati in fata noastra de care sa profitam si sa ne distram. Impreuna.

Stateam aseara in patul meu cu patura aspra si intuneric bezna si plangeam in liniste, fara a putea sa imi adun puterile si sa sun pe cineva sa il rog sa ma consoleze. Am realizat aseara ca a venit si pentru mine acel moment, acea clipa in care nu voi mai exista in ochii tai ca prietena, ci ma vei indeparta ca pe o straina, iar zambetul tau imi va fi nefamiliar si rece.

Am fi putut fi atat de fericite. Impreuna."