Speranta moare ultima

"Astazi am citit o poezie romantica, care compara dragostea cu absolutul, care te inalta si uneste doua fiinte diferite in intregul complet al existentei. Mi s-a parut asa frumoasa poezia, mai ca as fi plans. Dar nu am facut-o.

In clasa, in timp ce fiecare isi citea comentariul si idolatriza iubirea ca fiind eterna, suprema si absoluta, eu priveam, pe geam cerul. Era albastru mat, iar norii cenusiu-albiciosi pareau acuarela imbibata in apa si pictata pe hartie. Culoarea fada, ce se pierde in fundal.

Ma gandeam... Dragostea asta de care vorbesc toti este minunata, glorioasa, ii face pe toti sa fie fericiti si impliniti. Este aceeasi dragoste care ii raneste pe toti si ii face sa planga, dar pentru care ar omori oricine. Dar eu ? Eu unde sunt in povestea asta ?

Eu sunt la mijloc. Scriu despre dragoste si o iubesc, ca simplu concept. Dar nu am simtit niciodata un sentiment atat de inaltator, incat sa ma faca sa cred ca am atins absolutul. Pentru ca nimeni nu il atinge niciodata, doar are impresia. Iubirea ii face sa se minta singuri, de aceea se spune ca este oarba, surda si muta.

Iubirea nu are nevoie de vorbe care sa o exprime.

Iubirea nu are nevoie de priviri prin care sa se inteleaga.

Iubirea nu are nevoie de sunete care sa o armonizeze.

Iubirea spune totul, vede totul si este insasi armonia. Ea conecteaza doua suflete intr-o legatura suprema si imposibil de destramat.

Iar eu ? Eu nu am simtit asa ceva niciodata. Si stiu ca este foarte probabil sa nu fiu niciodata in stare sa iubesc atat de mult un om, incat sa uit de mine si de tot si sa ma mint sa am atins absolutul. Eu il caut si stiu ca nu il voi gasi niciodata. La fel cum nu voi gasi dragostea aceea arzatoare, care te innebuneste. Dar sper. Mai am speranta."

Toate acele lucruri nespuse

Cred ca astazi mi-am pierdut prietena cea mai apropiata si cea mai draga, prima dintre cele putine - ce-i drept -, dar pe care le iubesc oricum foarte mult. Cred ca am pierdut-o azi pe cea pe care o numeam sora de atatia ani si acest lucru nu m-a facut sa realizez decat ca evenimente neinsemnate te pot marca pentru toaata viata.

Cred ca azi mi-am pierdut cea mai buna prietena. Nu pot decat sa ma uit in urma si sa incerc sa imi dau seama unde am gresit si, in mod tragic, descopar ca nu am facut decat sa fiu eu. Si daca fiind eu reusesc sa indepartez toate persoanele care imi sunt dragi, atunci nu pot decat sa fac aceasta persoana din prezent sa inceteze sa mai existe,

Cutitul cu care ii iau viata lui Senko este nevazut de oricine se uita, dar pentru cine il simte, este mai ascutit decat diamantul, produce rani fatale.

Ca un tribut persoanei care sunt obligata astazi sa devin, voi implini visul de o viata persoanei care de astazi nu vrea sa ma mai vada. Iti spun "Imi pare rau".

Imi pare rau ca nu am putut sa imi cer scuze niciodata pana acum, dar ceea ce nu ai inteles tu niciodata a fost faptul ca asta sunt eu si ma doare sa ma schimb.

Imi pare rau ca nu am reusit niciodata sa fac sentimentele si gandurile mele sa ajunga la tine exact asa cum au fost ele nutrite.

Imi pare rau ca nu ma crezi cand iti spun ca tin la tine.

Imi pare rau ca nu am fost niciodata prietena pe care o doreai si nu am facut nimic din ce trebuia.

Imi pare rau ca a trebuit sa se intample asta pentru a putea in sfarsit sa iti indeplinesc visul.

Imi pare rau ca o prietenie nu se poate termina intr-o secunda si dureaza mult pana se sterge, pentru ca, in felul asta, doare mai mult.

Imi pare rau ca o sa doara.

Imi pare rau ca nu am putut sa fiu asa cum vrei tu.

Imi pare rau ca nu ai putut sa ma accepti asa cum sunt eu.

Imi pare rau ca exist.

Un om

"As vrea sa stiu cum e sa fiu o picatura de ploaie, ca dupa ce cunosc perfectiunea norilor, a inaltului, sa cad in aceasta lume imperfecta si sa observ oamenii, fiinte pline de defecte, dar care au darul dragostei.

Cum ar fi sa fiu o picatura de ploaie ? As cadea din cer in aceasta lume imperfecta, dar nu as putea sa vad nimic pentru ca nu as avea ochi cu care sa ma uit, nas cu care sa respir, urechi cu care sa aud sau gura cu care sa vorbesc. Nu as putea sa devin om, as fi o simpla si neimportanta picatura de ploaie.

Dar curcubeul ? Cum ar fi sa fiu un curcubeu ? As putea sa vad lumea de sus, la fel ca o picatura de ploaie, dar nu as cadea, as continua sa stau acolo sus si sa privesc spre aceasta lume lipsita de orice efemeritate.

Cum ar fi sa fiu curcubeul ? As privi oamenii si as zambi cu gura mea inexista, pe chipul meu nevazut, de fiecare data cand un copil ar arata cu degetul spre mine si s-ar inveseli. Dar atunci cand dispar, las in urma pamantul ud si trist, oameni lipsiti de fericire, soare cu nori. As fi atunci lipsita de eternitate.

As vrea uneori sa fiu cerul, dar sunt sigura ca m-ar durea de fiecare data cand fulgerele m-ar strapunge si probabil m-as speria acolo sus singura atunci cand tuna.

Cum ar fi sa fiu marea ? Atat de intinsa si albastra, as gazdui viata insasi. Dar, in cele din urma, as fi din nou singura, pentru ca si eu, ca si picatura de ploaie, m-as transforma in natura si mi-as pierde individualitatea.

Poate un nor, vantul, poate o stea, cine zice ca nu chiar Soarele ? Sau poate Luna... Sau lumina...Sau noaptea... Sau un om."

Iubitul meu strain,

"15 martie 2011

Am fost in cautarea iubirii parca de la inceputul timpurilor, dinainte sa existe un "eu" sau un "tu" mi-am dorit sa fie un "noi". M-am amagit cu himere, mi-am facut iluzii, pe care fiecare le-a spulberat in cel mai crud mod posibil.
Mi s-a spus ca este inutil, oricat as cauta, nu il voi gasi pe acelasi in fata caruia daca m-as deschide, m-ar accepta cu tot ce am eu mai bun si tot ce este mai rau inlauntrul meu.

Ai putea sa-mi spui si tu ca sunt nebuna, sa fugi, sa te ascunzi, sa imi frangi inima si sa imi distrugi iluziile, acum nu mai conteaza nimic din toate acestea. Eu stiu, am stiut din prima clipa in care te-am privit ca nu vreau ca alti ochi sa imi vorbeasca vreodata, doar ai tai.

Sunt fericita si implinita acum ca te-am intalnit, dupa lungi si istovitoare cautari. Iar tu, de vei vrea vreodata sa ma intalnesti, iti va fi imposibil - eu voi fi plecat demult. Caci in timp ce tu ai devenit universul meu cu totul, eu voi fi doar o necunoscuta, din multe altele pe acest pamant.

Cu toata dragostea si sinceritatea,

O femeie"

Am invatat

"De-a lungul timpului, am invatat ca nu este bine sa vorbesti cu necunoscutii, sa iti tradezi prietenii, sa iti minti parintii, sa faci tot ce te taie capul. Eu am comis toate aceste greseli si, acum ca ma uit inapoi in trecutul meu atat de colorat si plin de evenimente, realizez ca am facut mai multe lucruri bune decat rele.
Nu vreau sa ma laud, nu imi place, dar este o constatare care ma bucura si ma face sa imi dau seama ca merita sa ma gandesc de doua ori inainte sa fac ceva. De multe ori scot porumbelul pe gura, ce-i drept, dar aceste dati nu sunt foarte frecvente. Unii ar spune ca da. Eu i-as contrazice.
Nu imi place cand oamenii incearca sa ghiceasca ce e in capul meu si, atunci cand cred ca si-au dat seama ce gandesc, sa faca afirmatii. Pe scurt, nu imi place ca oamenii sa interpreteze. Din pacate, multi au tendinta asta, de aceea m-am adaptat la aceasta "moda" si am invatat sa interpretez si eu.
As invatat sa vorbesc si cu cei pe care nu ii cunosc, sa ascunde lucruri de prietenii mei atunci cand stiu ca acestea ii pot rani, sa imi mint parintii pentru a-mi pastra bunastarea psihica si sentimentala, sa fac nebunii si sa rad in acelasi timp.
Am invatat multe, de aceea, impartasesc pe unele cu voi..."

Aceste momente

"E ciudat.
Vara asta a insemnat un sir lung de evenimente care s-au desfasurat intr-un mod straniu pentru mine, care m-au facut fericita, dar care m-au si ranit. La vremea aceea, credeam ca suferinta mea este inegalabila, ca va veni sfarsitul lumii. Nu spun ca nu asa a si fost, dar sfarsitul era doar al lumii pe care o cunoscusem eu pana in acel moment.
Vara s-a terminat brusc si cu o alta serie de evenimente fecite, urmate de altele nefericite. Apoi a venit iarna si a inceput sa ninga. Imi place sa stau la fereastra si sa ma uit cum cad fulgii mari si acopera totul, dar gandul ca trebuie sa imi pun hainele groase si grele pe mine si sa ies in frigul ala afara ma ingrozeste. Am nevoie sa fiu incalzita.
Iarna a adus cu ea evenimente nu atat de nefericite ca si vara, dar mai tumultoase, care aveau sa ma faca sa imi dau seama ca nu stiam absolut totul despre mine. Ma cunosc incetul cu incetul, putin cate putin, mai mult cu fiecare lucru pe care il fac.
Trec prin momente de nesiguranta, nu stiu cum nu se sperie de mine.
Trec prin momente de tristete, nu inteleg de ce as vrea sa fiu acolo.
Trec prin momente de incertitudine, nu mai stiu ce sentiment este acesta.

Un om inteligent mi-a spus odata "Spune ce ai pe suflet, iar reactia lui iti va arata adevarul."
Am facut asa, iar apoi, povestindu-i acestui om inteligent ce s-a intamplat dupa, s-a entuziasmat, spunandu-mi ca ar trebui sa fiu fericita. Dar nu eram ? Inca sunt. Si totusi, eu de ce nu pot sa interpretez lucrurile intr-un mod pozitiv, la fel ca omul inteligent ? Eu de ce imi fac tot timpul griji ?
Aceste momente ma fac sa imi dau seama cat de straina sunt lumii din care fac parte, sau din care cred ca fac parte. Ma fac sa imi dau seama cat de straina imi sunt mie. Inca sunt in procesul de cunoastere..."

Mâţă neagră

"Observ ca trece timpul si eu ma schimb din ce in ce mai mult, ma transform intr-o persoana pe care nu o recunosc si ma gandesc, daca eu de acum un an as fi cunoscut-o pe eu de acum, probabil ca as fi urat-o. Dar eu nu ma urasc totusi.
E ciudata viata cum reuseste sa faca oamenii sa fie cu totul diferiti fata de cum ar fi trebuit sa fie. Ma transform intr-o persoana pe care nu o recunosc, desi vreau. Caut in amintiri si vreau sa cred ca aceasta persoana a fost odata o parte din mine si acum se intoarce. Dar nu, eu de dinainte eram buna, iar acum sunt rea.

Nu pot sa spun ca imi displace sa fiu rea, ca imi displace sa avd oamenii suferind sau ca iubesc fericirea. Eu nu am avut parte de ea atat cat as fi vrut. Nu stiu cum se face, totusi, ca de fiecare data cand un mic incident are loc intamplator si reuseste sa ma faca fericita, se intampla ceva grav care ma face de doua ori mai nefericita ca inainte. Cred ca lucrurile bune ma ocolesc, poate ca aveam dreptate in totalitate cand afirmam ca sunt o pisica neagra.
Toti se feresc de mine, unii fac trei pasi inapoi atunci cand ma vad sau se sperie. Nu stiu cum se face ca iinca mai am cateva persoane alaturi de mine, dar sunt pisici cu totul si cu totul diferite. Una dintre ele are ochii verzi si este tarcata, foarte frumoasa, dar cam nehotarata. Cealalta are blana portocalie si este mereu plina de viata si miauna cat de ziua de lunga. Mai stiu o pisica persana cenusie, care incearca sa se convinga de ceva timp ca este o pisica buna. Eu am incercat sa o ajut. Mai stiu doua pisici siameze foarte simpatice, dar cam certarete. Mai e o pisica cu ochii albastri, care ma ajuta mereu. Si, evident, mai e acea pisica. O sa ii spun pur si simplu, pisica.
Cat despre mine, sunt doar eu. Doar...o pisica neagra."