Ame wa itsuka yamu no deshou ka

"Am stat sprijinita de pervazul ferestrei de la camera mea si am privit afara timp de jumatate de ora. Picaturile de ploaie, subtiri si gratioase, ca balerinele, dansau si radeau, pareau ca se simt foarte bine. Iar cantecul ploii, parca ma chema sa danez si eu, dar afara era frig si eu nu purtam nimic in afara de ganduri, sentimente, zambete si tristeti.
Pelerina mea de ploaie, prietenia, astepta in spatele usii de la camera mea si mai radea din cand in cand, incercand sa ma binedispuna. Dar eu eram prea ocupata sa privesc picaturile de ploaie cum rad si danseaza, in jocul lor nesfarsit de primavara.
Nu stiu de ce, dar un zamebt palid si rece mi-a aparut pe chip, o nostalgie de mult timp, care statea inchisa inauntru si nu ma lasa sa respir. Era dorinta mea cea mai mare, care s-a transformat, incetul cu incetul, intr-un vis searbad de vara.
Afara ploua, iar eu stau si privesc cerul plumburiu de primavara. Nu e vara inca, nu e cald, rasetele nu au ajuns inca, cu trenul lor de inghetata.
Ma intreb... cand se va opri ploaia ?"

Speranta

"Este intuneric in aceasta noapte. Acum, ca si intotdeauna.
Merg pe strada pe care locuiesti, iar felinarele se sting unul dupa altul in urma mea, sclipind. Pasii mei grei fosnesc pe strada pavata cu granit rosu, acoperita de sangele caramiziu al frunzelor. Vantul adie usor, il simt cum imi mangaie chipul, imi rasfira parul, imi raneste inima.
Merg pe strada pe care locuiesti si ma intreb, merita sa fiu aici ?
Trec pe langa casa ta si mai intorc o data capul, doar odata, sa ii admir zidurile albe, vopsite cu falsa iubire si minciuna. Ai furat vopseaua, nu-i asa ? Ai furat-o, la fel cum mi-ai furat mie inocenta. Si visele, si dorintele, si totul. Si nu ti-au fost de ajuns.
Chipul meu nu se olgindeste in aceasta noapte, e prea intuneric, iar felinarele se sting unul dupa altul in urma mea, fade, disparand in spate. Pentru mine, nu mai exista acea lumina la capat, pentru mine, tunelul este fara sfarsit. Trec pe langa casa ta si intorc, pentru o clipa, capul. O privesc plina de nostalgie, iar un zambet sters imi infloreste pe chip, ca apoi sa se ofileasca.
Mi-ai furat inima si visele, iubirea, dorintele, inocenta, sperantele."

Ma compatimesc

"De ce simt cum bucati din mine se rup treptat si cad pe podea, sfaramandu-se in mii de bucatele ? De ce ma doare sa stiu ca vreau sa plang si ma doare pentru ca nu plang ? Vreau sa prind aceste cioburi de sticla si sa le pastrez la pieptul meu, sa le protejez pentru totdeauna, pentru ca sunt atat de fragile bucati de portelan.
Nu stiu de ce, dar chipul meu reflectat in oglinda este foarte palid si incetosat, iar lacrimi de mare se formeaza in coltul acelor ochi caprui de miere. De ce plang acei ochi, cand eu imi sterg lacrimile cu toate batistele de matase in care imi transform chipul, si apoi le invelesc in borangic si se pun pe raft, sa le pastrez.
Nu stiu de ce simt o nevoie sa fug, sa imi las pantofii undeva la usa acestei lumi si sa alerg prin acea lume nestingherita, iar vantul sa imi ciufuleasca parul si sa imi scuture rochia pe care nu o voi purta niciodata.
In mine incolteste un sentiment profund si vreau sa rad si sa plang in acelasi timp. Este oare aceasta... mila ?"

Libertaaateeeeee !!!

Am mintea goala momentan si incerc sa rad cand, in realitate, nu imi doresc decat sa fug si sa strig, sa tip. Nu vreau sa plang, nu am niciun motiv sa fac asta, dar pur si simplu sunt tulburata. Ceea ce s-a intamplat a fost poate o pura coincidenta, dar eu tin sa cred ca a fost, de fapt, mana destinului.
Nu stiu de ce, dar niciodata nu a tinut vreodata cu mine, din tot ce imi amintesc eu, nu mi-a fost dat noroc, nu prieteni multi, nu calitati deosebite. Din cate stiu eu, sunt o persoana destul de insuportabila, dar persoanele care imi sunt aproape (desi putine) reusesc sa imi faca fata (asta pentru ca sunt numai fete, niciun baiat nu m-ar suporta). Ceea ce mi-a dat mana destinului este inteligenta si aceste persoane minunate. Atat.
Si totusi, azi mi-a aratat ca se poate si mai rau decat credeam eu.
Astazi, am vrut sa fug, si sa strig, sa tip. Dar nu am facut-o, pentru ca nu puteam. Eram in public. Nu am vrut sa plang, dar as face-o acum. Nu pentru ceea ce s-a intamplat, ci pentru ce nu s-a intamplat pana acum. Nu am realizat adevarul.

O sa incetez sa ma mai smiorcai si sa neg ceea ce este adevarat, sa ma entuziasmez degeaba si sa sper ca nu a fost un vis si, in acelasi timp, sa cred ca daca a fost real, cel mai bine ar fi sa fie un cosmar. Vreau sa nu fi visat si sa fi visat in acelasi timp.
O sa renunt la disperarea mea si la dorinta mea obsesiva. Am observat ca mi se intampla de multe ori sa vreau ceva ce nu pot avea si pentru ca nu a fost al meu, sa incerc sa il fac sa ii para rau. Nu o sa mai fac asta.
De azi inainte, sunt libera ! Libera !
Libera !

Teen Stuff

"Ceea ce multe persoane incearca sa inteleaga si nu reusesc este chiar varsta adolescentei, cand ai trecut peste copilarie, dar este prea devreme pentru a te numi adult.
Adolescenta este aceasta perioada in care tinerii sunt plini de idei noi si indraznete, socheaza prin originalitatea lor si tot ce conteaza este sa traiesti, caci bune sau rele, acestea sunt Lucrurile Tinerilor."


Este prezentarea unui roman scris de mine si Metsuki'chan, o trilogie. Momentan, este in curs al doilea volum. Daca vreti sa afati mai multe, IM me ;) kagome_igrek

Ochii tai

"Imi place cum ma privesti uneori, plin de inteles. Acele priviri pe care numai eu le pot interpreta, vreau sa ramana ale mele pentru totdeauna. Iar atunci cand ochii tai imi vor privi chipul, vreau sa ma vad in ei, stralucind, iar tu vei straluci in ai mei.
Acum, a ochilor tai culoare nu o cunosc, dar stiu ca sunt acolo, undeva, urmarindu-ma. As vrea sa iti vad chipul, sa te simt aproape, sa stiu ca esti acolo, imi este frica sa nu pleci. Atunci cand sunt singura, umbra ta vegheaza asupra mea si imi reda din nou buna dispozitie.

As vrea sa te privesc si eu unaori, plin de inteles. Iar atunci tu ai sti ce spun privirile mele si ai zambi, acel zambet pe care vreau sa il pastrez in inima mea. Vreau sa iti sarut buzele, obrajii, chipul. Vreau ca tu sa ma saruti inapoi si sa zambesti atunci cand eu o sa rad si o sa iti spun ca ma strabat fiorii, de la atingerea ta.

Esti acolo ? Daca da, curma-mi suferinta si arata-te. Lasa-ma sa vad cine esti, lasa-ma sa te imbratisez, sa iti spun ca mi-a fost dor.
Esti acolo ? Daca da, vreau sa te vad zambind, chiar daca este pentru ultima data.
Eu sunt aici, astept, dar asteptarea mea dureaza prea mult. Cat va mai dura pana vei veni ? Eu nu pot sta aici la infinit, la rascruce, voi pleca odata. Intrebarea este...
Vii cu mine ?"

Sinceritatea ne omoara

Am incercat de ceva vreme sa imi dau seama ce se afla in capul unui baiat, dar se pare ca nu reusesc sub nicio forma. Este cumva gol, sec, plin cu tarate ? Nu cred, pentru ca Einstein, Pitagora, Mozart, Schubert, Chopin si multi altii au fost barbati.
Insa ma uit din departare la ei cum trec strada si ras, chipurile lor atat de expresive par sa rada de neputinta noastra, a fetelor. De ce sunt oamenii atat de greu de inteles ? Poti sa plangi, sa ste zbati, poti sa induri si sa tanjesti, ei niciodata nu isi dau seama.
Cat timp a trecut ? Nu stiu nici eu, dar parca o eternitate. Stii, fetele plang dupa baieti si nu se tem sa arate ceea ce simt. Dar ei sunt prea prosti sa vada adevarul. Daca tu, pamanteanule, cunosti vreun baiat care are capul destul de normal incat sa stie ce se intampla in jurul lui (in afara de cine a castigat nu-stiu-care meci de fotbal si ce a mai facut nu-stiu-care tip cu o tipa), atunci te rog sa imi spui si mie, pentru ca eu nu stiu niciunul.

Concluzia mea este aceasta. Dupa aproape 15 ani de existenta, eu nu reusesc nici pana acum sa deslusesc gandurile unui baiat, cu atat mai putin ale acelui baiat. Pana la urma noi, fetele, suntem cele mai evidente. Si cele mai sincere.